Cum se Dezvoltă Afacerea Ta cu un Sistem de Gestionare a Transporturilor?


În cadrul unor sondaje efectuate de Statista, atât în 2020, cât și în 2021, s-a observat că majoritatea consumatorilor preferă livrarea în aceeași zi pentru comenzile efectuate din magazinele online, dar și fizice. Cu toate acestea, în special din cauza provocărilor noi aduse de pandemie, livrarea în 1-2 zile a devenit un standard.

Prin urmare, obiectivul principal al majorității companiilor de transport a devenit asigurarea de servicii rapide, flexibile și sigure, pentru a putea ajunge la un nivel ridicat de satisfacție a clienților. Dar, pentru ca acest obiectiv să fie atins, companiile sunt nevoite să țină pasul cu cerințele clienților lor, dar și cu inovațiile tehnologice din domeniu.

  1. Care este utilitatea transportului în domeniul logisticii?
  2. Ce realizează un sistem de management al transportului?
  3. Cum contribuie un sistem de management al transportului la îmbunătățirea unei rețele logistice?
1.Care este utilitatea transportului în domeniul logisticii?

Procesul de transport determină gradul de eficiență a expedierii produselor fizice. Prin urmare, existența unui sistem bine dezvoltat poate reduce costul operațiunilor, poate crește eficiența proceselor și poate îmbunătății calitatea serviciilor oferite.

În medie, una sau două treimi din bugetul alocat logisticii sunt destinate transportului. Acest lucru se întâmplă deoarece acest proces face legătura dintre pașii care transformă resursele în bunuri și în cele din urmă în profit.

Cu toate acestea, transportul impactează mai mult decât simpla mutare a mărfurilor dintr-un loc în altul. Este influențat și gradul de satisfacție al clienților; de exemplu, dacă coletele ajung la locul potrivit și la momentul potrivit.

Prin urmare, un sistem de transport actualizat și bine pus la punct devine vital pentru a reduce cheltuielile asociate cu logistica și pentru a putea oferi o experiență pozitivă clienților.

2.Ce realizează un sistem de management al transportului?

Dinamica accelerată a industriei din prezent a făcut ca atât furnizorii de transport cât și expeditorii să automatizeze procesele și sarcinile repetitive și consumatoare de timp pentru a face transportul mai rapid, mai transparent și lipsit de erori umane. O modalitate de a face acest lucru este integrarea unui sistem de management al transporturilor, fie ca soluție internă, fie împreună cu furnizori 3PL.

Un astfel de sistem de management al transportului face parte din lanțul de aprovizionare și te poate ajuta să planifici, să execuți și să urmărești procesele de transport, cu mai multe funcții principale:

  • Managerierea proceselor de transport
  • Căutarea furnizorilor de transport și alegerea partenerilor logistici
  • Planificarea și urmărirea expedierilor

Companiile folosesc astfel de platforme pentru a planifica și organiza mai eficient operațiunile de expediere. Spre deosebire de metodele tradiționale, un sistem de gestionare a transportului vine cu multe avantaje:

  • Solutiile cloud și SaaS fac platforma mai ușor de utilizat, mai profitabilă și mai accesibilă chiar și pentru întreprinderile mici. În 2019, G2 a arătat că utilizarea unui sistem de management al transportului poate reduce plățile facturilor de transport cu 90% și pot produce o creștere de 15% a profiturilor pentru companiile mici și mijlocii.
  • Majoritatea platformelor au o funcție de urmărire a transportului, crescând gradul de transparență dintre toți participanții din lanțul de aprovizionare.
  • Sistemele de management al transportului sunt flexibile și adaptabile, cu o recuperare a investiției ce începe imediat din prima zi de utilizare.

Pentru a întelege complet realizările unui sistem de gestionare al transportului, ne putem uita la câteva studii de caz:

ArcelorMittal Germania

ArcelorMittal este o companie globală de siderurgie și minerit din nordul Germaniei. Cu o capacitate anuală de producție de peste 2 milioane de tone de oțel în reprezentanța principală, aceștia sunt prezenți și în alte 18 țări. Prin urmare, compania are nevoie de o gestionare excelentă a lanțului de aprovizionare și de o rețea de distribuție eficientă.

Înainte de a utiliza un sistem de management al transportului operațiunile companiei erau îngreunate de:

  • O plasare a achizițiilor cu un preaviz scurt de la clienți, care se bazează pe punctualitatea livrărilor, din cauza lipsei unui depozit
  • Un sistem de gestionare a reclamațiilor complicat
  • Un flux de livrări de materiale prime neadministrat
  • Livrări întârziate

Care au fost rezultatele?

  • Durata livrărilor redusă la 50 de minute
  • Timpul de așteptare scăzut cu 30%
  • Costuri reduse cu 10%
  • Mai puțin personal necesar pentru operațiunile de încărcare și descărcare
  • Gestionare îmbunătățită a reclamațiilor
  • Livrări punctuale
DHL Freight România

DHL Freight România este o divizie a Deutsche Post DHL care oferă servicii de transport rutier și feroviar de marfă în toată Europa, Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Aproximativ 360.000 de angajați lucrează pentru DHL, fiind prezenți în peste 200 de țări și cu 1.394.000.000 de colete livrate pe an.

Înainte de a utiliza serviciul CargoTender, aceștia au avut următoarele provocări:

  • Nivel scăzut de transparență pentru licitațiile clasice
  • Lipsa datelor în timp real și centralizarea manuală a informațiilor
  • Comunicare dificilă cu furnizorii

Rezultatele sunt precum urmează:

  • Transparență îmbunătățită drastic pentru licitații și alocarea contractelor
  • Automatizarea centralizării datelor
  • Creșterea economiilor cu 3-5%
Elis Pavaje

Elis Pavaje este o mică afacere de familie cu patru unități de producție în România. Compania are o echipă de 500 de angajați și o producție de 16.000 de metri pătrați per zi.

Înainte de a alege CargoPlanning pentru a-și îmbunătăți eficiența operațiunilor, compania se lupta cu:

  • Un volum mare de muncă pentru planificarea a peste 100 de transporturi zilnice
  • Comunicare dificilă cu furnizorii de transport din cauza multiplelor canale de comunicare
  • Centralizare a datelor care consumă foarte mult timp

Acestea au fost rezultatele:

  • Achiziționarea serviciilor de transport a fost optimizată cu 30%
  • Informațiile obținute în timp real și la îndemână au sporit eficiența echipei logistice
  • Datele au fost centralizate automat
  • Comunicarea cu furnizorii de transport a fost îmbunătățită printr-un schimb mai eficient de documente
3. Cum contribuie un sistem de management al transportului la îmbunătățirea unei rețele logistice?

Având în vedere dinamica industriei din zilele noastre, este din ce în ce mai dificil pentru o companie să îndeplinească cerințele clienților săi, în special în privința livrărilor. “Efectul Amazon” a schimbat jocul, deoarece a standardizat ideea conform căreia site-urile de comerț electronic trebuie să ofere clienților său ceea ce doresc, când doresc și la cel mai mic preț.

Acest lucru înseamnă că, pentru a rămâne competitive, companiile au nevoie de un software care să eficientizeze procesele și operațiunile de expediere. Peste 20% dintre experții din comunitate spun că una dintre cele mai mari probleme în comerțul electronic, în special pentru B2C, este costul de livrare.

Când vine vorba de transport, un sistem de management al transportului poate ajuta o companie să își micșoreze costurile operaționale. În 2018, Forbes a raportat faptul că un sistem de gestionare a transportului poate micșora cheltuielile legate de transportul mărfurilor cu 8%. În plus, majoritatea utilizatorilor de astfel de platforme au observat că un astfel de sistem aduce o reducere a costurilor de livrare cu 5-10% după implementare.

Drept consecință a creșterii substanțiale a volumului cumpărăturilor online, majoritatea întreprinderilor trebuie să își îmbunătățească modul de gestionare a stocurilor și depozitelor pentru a-și putea accelera expedierile. În plus, un lanț de aprovizionare optimizat poate însemna o micșorare cu 15% a costurilor și o reducere cu 50% a stocurilor.

În concluzie, putem afirma cu siguranță ca utilizarea unei platforme de management al transportului va deveni un standard în anii ce vor urma. În viitor, ne putem aștepta la integrarea IoT, a inteligenței artificiale și chiar machine learning pentru a permite utilizarea unor capacități predictive. Printre unele facilități observate din ce în ce mai frecvent la un astfel de software se regăsesc și serviciile orientate spre clienți. Astfel, devine din ce în ce mai evident că va fi din ce în ce mai dificil pentru o companie să rămână competitivă fără a utiliza un sistem de manageriere al transportului.

Share:

Publicat de

CargoPlanning este o platformă dedicată companiilor de producție pentru managementul proceselor de transport.

Articole similare


Daca afacerea ta se ocupă cu logistica, probabil ești la curent cu beneficiile unui sistem de manageriere al transporturilor. De la îmbunătățirea procesului de planificare la o transparență crescută și o experiență mai bună oferită clienților, o astfel de platformă îți poate aduce compania la următorul nivel.